Audio-Video

 

Peste 50 de noi televizoare LG au fost înscrise în listele globale EPEAT ca produse electronice ecologice, registrul fiind expandat recent  pentru a permite și adăugarea televizoarelor în liste, pentru prima dată.

Standardele de mediu EPEAT au fost pozitive pentru televizoarele LG HD flat-panel, modelele Smart TV conectabile la Internet și televizoarele LG 3D. Sistemul de notare, activ momentan în 42 de țări și regiuni, a fost gândit și conceput pentru a ajuta consumatori, companii și autorități de conducere deopotrivă în a identifica și utiliza televizoare ecologice.

1

 Cele 53 de televizoare LG aprobate de către standardele EPEAT s-au încadrat în peste 40 de criterii eco, dezvoltate pe parcursul unui acord pe o perioadă de 4 ani, încheiat între Agenția Statelor Unite de Protecție a Mediului, reprezentanți din industrie și ONG-uri implicate în protecția mediului înconjurător. Riguroasele standarde EPEAT includ, printre altele, analiza eficienței energetice a unui produs, rata de reciclare a acestuia, reducerea substanțelor periculoase în procesul de producție și longevitatea produsului.

Președintele EPEAT, Robert Frisbee, a lăudat LG pentru poziția de frunte în cadrul noilor liste, ce includ acum și televizoare – “ LG, ca și producător și important membru al pieței de profil, face loc unei noi direcții și atitudini prietenoase față de mediu, cu noile sale televizoare ecologice.”

În asentiment, Dr. Skott Ahn, președinte și Chief Technology Officer LG a declarat următoarele : “Ca și partener EPEAT în ceea ce privește monitoarele PC, compania LG recunoaște valoarea acestui program și importanța sa în educarea clienților asupra produselor ecologice. Suntem mândri că ocupăm primele poziții în listele EPEAT.”

Dezvoltat inițial drept un program pentru companii, autorități de conducere guvernamentale și consumatori, EPEAT este un criteriu important al claselor de durabilitate încă din 2006. Adăugarea noii categorii ce implică și televizoare a venit la două luni după ce categoria a acceptat și includerea imprimantelor, copiatoarelor și altor aparate ce implică prelucrearea de imagini.

HR
HR
Ajouter un commentaire