Cinema 3D Smart TV

LG Electronics (LG) a anunțat adăugarea a patru noi jocuri în Game World, magazinul online pentru Smart TV-urile LG. Selecția include titlurile „Where’s My Water?” , “Catapult King”, “Mini Motor Racing” și „Air Attack”, toate fiind optimizate pentru televizoarele LG CINEMA 3D Smart TV, și LG Magic Remote. În plus, tehnologia 3D FPR (Film Patterned Retarded) și funcția Dual Play adaugă un plus de distracție acestei noi formule de gaming.

“Noile titluri fac parte din angajamentul nostru susținut de a oferi utilizatorilor Smart TV-urilor LG cele mai diverse moduri de distracție”, a declarat Richard Choi, Senior Vicepreședinte al LG Smart Business Center. “Jocurile arată fantastic pe un ecran mare, cu o rezoluție FullHD, iar telecomanda Magic Remote face totul atât de simplu și distractiv.”

Where’s My Water?

Recunoscut deja de către Pocket Gamer și PhoneArena ca fiind „Jocul Anului”,  jocul Disney – Where’s My Water? a fost descărcat de peste 120 de milioane de ori, fiind nr. 1 în topurile preferințelor utilizatorilor din peste 90 de țări. Swampy, personajul principal, a primit peste 2 miliarde de dușuri în aplicație din 2011, anul în care aceasta a fost lansată. Aplicația este disponibilă pe modelele LG Smart TV din 2012 și 2013.

Catapult King

În Catapult King, jucătorul controlează o catapultă virtuală ce poate fi manevrată cu ajutorul telecomenzii LG Magic Remote. În acest joc bazat pe fizică, jucătorii trebuie să pună la pământ soldații inamici pentru a salva o prințesă captivă. Jocul prezintă peste 60 de nivele și va fi disponibil în magazinul online la începutul lunii iunie.

Mini Motor Racing

Mini Motor Racing este un distractiv joc de îndemânare ce permite jucătorului accesul la pedala de accelerație a unei mașini sport. Având peste 40 de nivele, jocul suportă tehnologia 3D FPR  și funcția Dual Play, pentru modul multiplayer. Aplicația este disponibilă în magazinul online.

Air Attack

Produs de către Art in Games,  jocul Air Attack transpune utilizatorul în rolul unui pilot militar ce trebuie să efectueze o serie de raiduri aeriene. Cu ajutorul telecomenzii Magic Remote, utilizatorul poate trece ușor între cele două moduri de joc – 2D și 3D. Jocul este disponibil în magazinul online.

 

HR
HR
Ajouter un commentaire