GARANȚIA LG

27 January 2014Comments Off

 

LGG2_Front

 

Într-o piaţă atât de largă şi activă precum cea a dispozitivelor electronice, competiţia este mare şi toată lumea vrea să fie în prima linie a tehnologiei.

De aceea, mulţi dintre noi ne dorim cel mai nou gadget, cea mai inovativă tehnologie, cele mai interesante aplicaţii, cât mai repede şi, dacă este posibil, chiar înainte să apară pe rafturile magazinelor.

Din acest motiv, o parte dintre consumatori sunt tentaţi să achiziţioneze produse care nu sunt importate oficial pentru piaţa din România. Această situaţie este mai des întâlnită în cazul smartphone-urilor şi al tabletelor. Achiziţia unui astfel de terminal poate genera neplăceri în utilizare.

Cum puteţi evita toate aceste lucruri? Nimic mai simplu: echipa LG a realizat o listă care cuprinde dezavantajele ce pot apărea în cazul procurării unui terminal printr-un distribuitor care nu este partener LG Electronics România.

-Aceste produse nu vor beneficia de suport service atorizat LG pentru eventuale defecte.

-Telefoanele optimizate pentru funcţionarea în reţeaua 3G sau 4G care provin din alte regiuni nu se pot conecta la retelele 3G/4G locale deoarece nu sunt conforme cu acestea.

-Durata de stand by va fi mai mică deoarece telefonul realizat pentru alte pieţe va consuma mai multă energie din cauza conectării la diversele aplicaţii specifice zonei pentru care respectivul telefonul a fost produs.

-Telefoanele cumpărate din alte zone decât România vor duce lipsă de actualizări automate de software.

-Vor exista o serie de aplicaţii preinstalate specifice zonei pentru care telefonul a fost realizat, inutile sau imposibil de adaptat şi folosit pe teritoriul României.

-Aceste telefoane nu vor avea limba română disponibilă în meniul lor.

-Telefonul poate porni în limba locală a ţării pentru care este destinat produsul, existând riscul ca utilizatorul să nu cunoască această limbă.

-Software-ul telefonului va fi neconform cu cerinţele şi nevoile pieţei autohtone

-În funcţie de benzile de frecvenţă telefonul poate să nu beneficieze de semnal în anumite zone ale României de aceea este recomandabil să se achiţioneze produsul respectiv de la unul dintre partenerii autorizaţi  de LG Electronics România.

-Telefonul achiziţionat din altă piaţă decât cea românească nu va avea manual de utilizare în limba română existând astfel riscul imposibilităţii cunoaşterii funcţiilor telefonului.

-Telefoanele care nu sunt importate oficial pentru piaţa din România nu sunt testate pentru funcţionarea cu SIM-urile operatorilor telecom din România.

Pentru mai multă siguranţă, LG Electronics vă sfătuieşte să achiziţionaţi doar produse în ambalaj cu  sigiliu şi cel mai important, cu certificat de garanţie LG.

Certificatul de garanţie emis de către compania noastră are un format de pagină A5, având ştampila companiei în partea dreapta sus, iar în partea inferioară, harta cu locaţia centrului nostru service autorizat de pe Şoseaua Mihai Bravu. Pe fiecare certificat de garanţie este menţionat numărul serial al produsului achiziţionat.

warranty certificate GSM a5 MARTIE 2013 fundal

 warranty certificate GSM a5 MARTIE 2013 fundal1

 

HR
HR
Ajouter un commentaire